„IONA”

Da, da, Iona.De Marin Sorescu. Voi cititorilor, desigur, stiti despre ce este vorba. Ati fost la teatru, cu siguranta, la sala aceea mica, hai ca stiti, pentru ca intr-o vreme teatrul reprezenta unul dintre ingredientele principale ale legaturilor amoroase ( o impresionare reciproca pe scara intelectualitatii de moment) iar discutiile de dupa , ce „disecau” voluptos textul si interpretarea artistica, pareau sa faca seara reusita.

Nu am adus in discutie intamplator piesa cu pricina, o tragedie in patru acte in interpretarea unui singur actor si, culmea, ….fara pauza.

Intr-o zi de toamna, din perioada de inceput al anilor ’90 a trebuit sa dau curs unei invitatii la teatru, sambata sau duminica, nu imi amintesc exact, ora decenta, pe seara, cum sta bine unei tragedii dar…si zi de meci. Cum acceptasem iesirea in oras, pe seara, mi-am spus ca n-ar fi rau sa ma duc la meci inainte si, de acolo, sa ma indrept rapid catre sala cu pricina. Zis si facut. Mers la stadion, intalnit cu intelectualii prieteni ai arenei, facut curaj si adaugata putina binedispunere cu ceva bautura babiloniana (apropo, Codul lui Hammurabi continea prevederi privind fabricarea de bere si nu a uneia ci a 19 sortimente), incalzit bine, urmarit meci, drum catre teatru, intrat in sala,..asteptat gong. Ala de inceput.

Si incepe!…….bang, gong, se inchid luminile de ambianta, se aprind timid cele de scena. Trebuie sa mentionez ceva: in sala vreo 50 de spectatori, deh sala mica, spatiul destinat spectatorilor impartit in doua de un culoar de acces pe mijloc. Eu nimeresc in randul 2 ( nu cred sa fi fost mai mult de 4, hai, 5 ), primul scaun de la culoar. Cu vreo 5 minute inainte de inceput am vazut eu ceva miscare pe culoarul asta dar, vesel si „aburit”, nu am bagat de seama ce anume se intampla…

Muzica grava, un profil de barca luminat ciudat de puternic, dinspre spatele scenei catre spectatori (am crezut cateva momente ca imi pierd vederea de la fascicolul proiectorului care imi intra in ochii si asa tulburi) iar de la barca pe tot culoarul central, intinsa o plasa de pescari sau navod sau ce o fi fost. Prin fumul fasait pe scena si clipind des cu lumina superba in ochii semideschisi disting un nene barbos ce isi incepe monologul. Dupa vreo 10 minute, in care a vorbit pana si de veverite, de m-a bufnit si rasul, apuca zdravan navodul si schiteaza gestul de a-l trage in barca. Ridica vocea, muzica creste in volum si trage puternic de navod opintindu-se zdravan, semn ca plasa s-a agatat de ceva. Aflandu-ma langa culoar, prind cu o mana de ochiurile tesaturii si trag odata cu el… dar in afara de un icnit, nu se intampla nimic, tot teapana. Cativa spectatori observa manevra mea de a-l ajuta pe omul patruns de rolul de pe scena si incep sa rada, monologul curge, actorul schiteaza gestul de tragere a navodului, eu pun ambele maini pe plasa si trag odata cu el, in aceeasi directie, semi-ridicandu-ma de pe scaun. Simt cum plasa se misca dar aud instantaneu un urlet si un zgomot infundat ca si cum ceva sau cineva ar fi cazut greu. Actorul se opreste din text, toata lumea se intoarce catre usa din capatul culoarului spre care se prelingea alene navodul iar acolo, un tip pe jos rasufla greu si se aolea…Spectatorii izbucnesc in ras, actorul iese din stare, incepe si el sa rada, eu cu navodul in mana cred ca rosesc si ma asez timid pe scaun, lumina se aprinde si regizorul tehnic, cred, vine urland pe scena. Hohotele de ras au continuat cateva momente apoi colegii de sala, spectatorii si-au dat seama brusc ca piesa este o tragedie si au amutit incercand sa se abtina… insa icnete infundate inca se auzeau din toate colturile… Nu am apucat finalul, bine nu am mai apucat nimic pentru ca m-au evacuat fara a face scandal, eu dar in niste urlete masive, ei. ( …ce ar fi trebuit sa se intample de fapt? Intr-un anumit moment al monologului, pescarul scapa plasa din maini si aceasta, ca si cum marea ar fi inghitit-o, isi urma cursul „scufundarii ” fiind trasa pe culoar, ati ghicit, de nefericitul masinist „bruscat” de miscarea mea neasteptata si, desigur, bineintentionata, de a-l ajuta pe barbosul din barca. Nu sunt pescar dar, atunci, am simtit nevoia solidaritatii cu „mincinosul” de pe scena).

Atat am vazut din piesa de teatru IONA, 10 minute pline de umor. Am inteles ca tine mai mult si e tragedie. Frumos la teatru!

Si da, a fost ultima seara impreuna la teatru si nu numai…